CUPROS – informații privind noul medicament

Pacienții diagnosticați cu boala Wilson sunt informați că medicamentul CUPRIPEN 250 mg, 30 capsule (substanță activă PENICILLAMINUM), distribuit de Unifarm va fi disponibil sub o nouă denumire comercială CUPROS 250 mg, 50 capsule, distribuit de Pharma Pro Expres SRL.

Ce se schimbă?
  • Denumirea comercială a medicamentului se modifică din Cupripen în Cupros.
  • Distribuitorul responsabil de furnizarea medicamentului este acum Pharma Pro Expres SRL.
  • Substanța activă și indicația terapeutică rămân neschimbate, tratamentul fiind destinat în continuare pacienților diagnosticați cu boala Wilson, conform recomandărilor medicului specialist.
Ce trebuie să facă pacienții?

Pentru eliberarea medicamentului Cupros din farmacie:

  • pacienții trebuie să se prezinte cu rețeta la farmacia
  • farmacia trebuie să încheie contract cu distribuitorul

Informații suplimentare despre noul medicament pot fi consultate în Nomenclatorul medicamentelor de uz uman, disponibil pe site-ul Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR).